Descoperitorul de Talente
Care sunt cele 4 elemente necesare pentru a avea succes?
10-12-2020
Descoperitorul de talente si cautatorul de aur au foarte multe lucruri in comun.
Ambii cauta ceva rar, valoros si ravnit de multa lume, in locuri in care nu multi s-ar aventura sa faca asta. Sunt condusi de pasiune si sunt ajutati intotdeauna de intuitie (fler).
La fel ca si unui cautator de aur, unui descoperitor de talente ii este destul de greu sa stie cu precizie de la inceput daca materialul cu care va lucra va avea acel lucru valoros pe care-l cauta el.
Este destul de dificil sa afirmi ca un om pe care-l ai in echipa sau pe care-l recrutezi este un viitor talent. In schimb, ceea ce poti face este sa-i dai sanse si sa-i creezi contexte de lucru in care sa-l poti observa folosindu-se de abilitatile sale, dar si invatand unele noi.
O buna parte dintre managerii cu care am lucrat mi-au spus:
“Este adevart ceea ce spui, dar nu prea am timp sa ma joc de-a descoperitorul de talente. Am presiunea sarcinilor zilnice si a planului. Mi-ar prinde bine daca ai putea sa-mi faci o lista de indicatori pe care ar trebui sa-i solicit la angajare sau sa-i observ la interviu.”
In unele cazuri, in functie de industrie, dar si de rolul in organizatie, o abordare standardizata de interviu si de selectie poate functiona, dar chiar si acolo, factorul uman (supervizorul, managerul sau HR managerul) va interveni si va decide in ultima instanta, aducand acea nota de subiectivitate intr-un proces ce poate parea “robotizat”.
Un lider de echipa joaca destul de des rolul de descoperitor de talente, iar bucata asta de subiectivitate ii este extrem de utila pentru ca ea combina in momentele de decizie in ceea ce priveste oamenii, atat experienta si intuitia liderului, cat si valorile si principiile personale ale acestuia.
Dupa cum se poate observa, aici este vorba despre un complex de factori care contribuie, as spune uneori decisiv, la desenarea viitorului profesional al unui angajat.
Daca experienta profesionala a descoperitorului de talente (a liderului unei echipe) este suficient de vasta, atunci aceasta ar trebui sa micsoreze marja de eroare decizionala in ceea ce priveste recrutarea si selectia oamenilor potriviti.
Un rol extrem de important il are si setul de valori si principii, cele care definesc in mare masura calitatea umana a liderului, dar si cele care influenteaza de cele mai multe ori profilul oamenilor cu care acesta se va inconjura.
Dar dintre toate, intuitia (flerul) este cea mai complexa si poate tocmai de aceea nu foarte multi au curajul sa o foloseasca. Ea este rezultatul fericit (de cele mai multe ori) al combinatiei dintre o experienta profesionala vasta si un set de valori si principii sanatoase de care trebuie sa dispuna descoperitorul de talente.
Celor care-mi cereau liste cu tipare dupa care sa ia decizii in astfel de momente, cel mai probabil le era dificil sa controleze la perfectie toti factorii descrisi mai inainte si tocmai de aceea preferau sa se ascunda in spatele unor formate deja definite.
Este simplu, ar spune unii, sa fii descoperitor de talente, dar cu siguranta nu este usor.